Când: 15 septembrie 2012, aprox. 15:10h.
Unde: mult mai sus de ”cabana” Ciucaș, în plină pajiște alpină. Nu îmi dau seama cum de a fost posibil să cațere mastodontul motorizat până acolo!
Ce făceam eu acolo: participam la un maraton montan de excepție.
Cine și CE făceau ei acolo: O familie cu 4 copii. Cei trei din imagine mâncau pepene, savurând peisajul pe care părinții lor îl nimicesc și nimeni nu-i poate opri în țara asta călcată în picioare.
Fac apel către toți oamenii care conștientizează rolul naturii în viața pe Pământ, să dea share la acest material și să sesizeze autoritățile capabile să ia măsuri.
Vă vine să credeți așa ceva?!
Update 21.09.2012:
De 5 zile încerc să primesc date de contact ale autorităților cu care organizatorii maratonului au colaborat pentru organizarea acestui frumos concurs. Am abordat direct organizatorul, pe Mihai Zlavog adică, de două ori pe e-mail și o dată pe Facebook, pe grupul aferent. E-mailurile sunt ignorate. Pe FB, fiind public, am primit acest răspuns specific românesc: ”Am vorbit la jandarmeria montană, se rezolvă.” Trist. Refuzul lor de a coopera în sensul inițiativei mele mi se pare neașteptat și de neînțeles, nu îi costa absolut nimic. Ca urmare, trebuie să caut mai departe, fără sprijinul lor de a primi informații. Și cred că cel mai eficient rămâne Ministerul Mediului, că ei știu exact încotro să redirecționeze sesizarea și de unde trebuie să aflu măsurile aplicate.
Update 24.09.2012:
Surprinzător și regretabil, dar organizatorul acestui concurs de calitate, în persoana lui Mihai Zlavog, un atlet de calitate de altfel, nu doar că a ignorat simpla mea solicitare de cooperare, dar a șters și toate postările legate de această temă pe forumul intens circulat de pe Facebook. Ca urmare, acum am sesizat că nu mai pot scrie nimic acolo, printre alte blocări. Dacă așa înțelege el să fie responsabil și să respecte o minimă etică ...... la dracu cu toate valorile, totul e doar papagal și ipocrizie până la urmă!
Eu tot sper să mă înșel.
Update 01.05.2013:
”Urmare petiţiilor dumneavoastră adresate prin e-mail Ministerului Afacerilor Interne în data de 21.03.2013, respectiv 01.04.2013, în care sesizaţi că nu aţi primit răspuns la memoriul anterior, înregistrat cu nr.43763/18.01.2013 la M.A.I. – Secretariatul General şi remis instituţiei noastre, vă comunicăm că răspunsul v-a fost comunicat cu adresa nr.8371/22.01.2013, pe care o anexăm în copie.
Precizăm că în cazul în care veţi reveni cu un nou memoriu vizând aceleaşi aspecte, acesta va fi clasat, în temeiul art.10 alin.2 din O.G. nr.27/2002 aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.233/2002.
Cu stimă,
DIRECTOR,
Comisar şef de poliţie
PANTILIE ION” -
PRACTIC NU AU ANEXAT NIMIC ȘI SOLICITAREA MEA DIN 18 SEPTEMBRIE, de a se identifica proprietarul mașinii și a se comunica ce măsuri au fost luate - a rămas în veci fără nici un răspuns.
(30.04.2015)