Hârtiuța de pe deal ....

Donauinsel, dimineața pe la 7.

Luni dimineața.

Eu pedalez către birou. Din față vine mașina mare de gunoi care controlează și golește coșurile de gunoi fixe, dispuse pe toată lungimea insulei.

Din urma mașinii un îngrijitor mai ridică și adună într-un sac din plastic hârtii care mai scapă de ici-de colo. Îl văd că se duce repede-repede pe deal. Părăsește aleea asfaltată și urcă dealul. La vreo 20-30 de m distanță, pe pajiștea verde, se vede un șomoiog alb. Cu siguranță un ambalaj din hârtie cine știe cum ajuns acolo. Poate cineva, poate vântul ... Vântul, sigur, el e mereu de vină ...

Omul urcă, ia gunoiul de acolo și fuge după mașina de gunoi.

Un gest-detaliu, dar care spune enorm de multe.

Era un singur șomoiog, o singură hârtie. Omul putea să se facă că nu o vede, putea să nu o vadă, deși destul de greu să nu vezi pata albă pe verdele ăsta crud al ierbii ...
Vă las pe voi să vă gândiți .... și să vă imaginați cum ar arăta în România o insulă de agrement, de 21,5 km lungime și probabil poate 2 km lățime, nu știu acum pe de rost ..... 

Aici arată de zici că e pieptănată și țesălată aproape zilnic. 

Mă uitam în toamnă cum au început ”curățenia de primăvară”.

Arborii uscați sau care ar putea deveni pericol de prăbușire au fost tăiați, tunși, frezați, crengile adunate .... totul înainte să vină prima zăpadă. De ce să stea să putrezească cu lunile sub ploile și zăpezile iernii?

Acum în primăvară au mai curățat pe ici pe colo, săptămâna trecută era o echipă de vreo 4 oameni care tundeau iarba pe dealuri, muncă manuală, era ora 6 dimineața (!!!)

Arată pico-belo totul .... fără balamuc, fără deranj .... eu văd pentru că circul așa în zori, dar restul lumii nu vede. Vede doar (eventual) că totul e pregătit de oaspeți.